Am apucat sa incerc ceva lucruri si… asta vine cu doza ei de… intoleranta.
Da, am inceput sa lucrez de la 16 ani, ceea ce nu e foarte comun in tara asta. Am scris texte, facut poze si desene tehnice, printuri si o reclama tv, am construit de la 0 o retea de oameni care au avut incredere in mine si cu care inca nu mi-am incheiat toate socotelile si am ajuns abia acum la punctul in care… trebuie sa fiu disciplinata.
Am fost la inceptul saptamanii la un interviu… genul de interviu la care orice foarte tanar account viseaza, la o firma de publicitate cu nume de bestie… unde m-am simtit ca intr-o vizuina. Din fericire, daca ai cat de cat suflet, dispar repede aspiratiile “multinationale”. Exista proiecte mai mici care se pot face cu oameni mai buni, salarii mai mici care te tin mai la caldura decat ar putea s-o faca orice stat de plata umflat si asa mai departe. Cu toate astea sunt mii de indivizi in orasul asta prinsi in blocurile astea de “carbonita”. Si printesa Leia si Luke sunt nowhere in sight.
Cred ca lucrul cel mai greu de acceptat, care inca nici de mine nu s-a lipit asa bine, desi credeam ca e unul dintre primele pe care le-am invatat… este ca uneori va trebui sa… fii activ toata ziua (sa nu obosesti si sa o iei de la capat). Termenul potrivit e sa muncesti, dar la noi are o conotatie negativa. Pentru ca pare de la sine inteles ca munca e ceva ce se face pentru altii. La drept vorbind orice nu e superficial e un fel de munca. Orice presupune un efort la fel, chiar daca vine din pasiune.
Nu stiu voi, dar mie mi se pare ca suntem crescuti cu lene. Balteste peste tot. Oameni care asteapta sa termine ce fac sau care se cred eroi pentru ca rezista in procesul de a face mai mult decat toti ceilalti. Ori… evident ca e o problema mult mai mare cu a nu face decat cu a face. Cu singura exceptie consacrata de a face dragoste, nu razboi.
Faptul ca oamenii sunt searbazi emontional se vede in orasul asta pentru ca oamenii nu stiu sa faca dragoste cu nimic de fapt. Da, nici intre ei. Stiu sa priveasca dragostea ca pe o drama sau ca pe o exceptie, ca pe ceva ce se-ntampla si cand se-ntampla trebuie ingherat si tinut bine pe loc. Ori… dragostea se face. Si binele… se face. Si desi poate suna foarte Woody Allen nu mi se pare neadevarat ca trebuie sa faci… dragoste cu tot ce-ti iese-n cale. Si mai ales cu… ce-ti asterni.
Nimeni nu isi doreste de fapt sa faca bine lucruri de care nu e legat. Dar nu stam sa alegem sa ne legam de ceva. Ne trezim foarte tarziu si nu prea credem in alternative. Sau ne sperie. De-asta se si fac multe lucruri prost, pentru ca multi oameni nu stiu de fapt ce vor sa faca si cum trebuie sa aiba o activitate, pot sa corecteze ce au facut altii. Aceleasi eforturi fara rost de 2 ori, de 3 ori, de cati robotei avem.
Disciplina nu e o rutina eficienta. Sau nu ar trebui sa fie. E doar efortul constant de a face lucruri impecabile. Ori lucruri impecabile nu prea ies din maini murdare. Maini care umbla cu foarte multe alte lucruri pentru ca nu stiu de fapt de ce ar trebui sa se tina. Disciplina ca un lucru frumos se intalneste doar in oameni care iubesc sa faca ceva mai mult chiar decat iubesc rezultatele, consecintele, etc.
Oricum… cand incepi sa traiesti asta… sa mergi cat mai aproape de lucrurile pe care le iubesti si sa incerci sa te identifici cu ele prin toate activitatile tale… nu prea mai obosesti. Si iti si dispare din intelegerea pe care o aveai pentru restul indivizilor care accepta, culmea, plini de viata si ascultand Radiohead, sa traiasca ca si cum ar fi expusi intr-o casa de amanet si tre sa apara careva sa-i rascumpere pentru ca nu pot sa se ridice pe picioarele lor si sa plece.
Mda… am ajuns la cu totul altceva decat ce mi-as fi propus sa scriu. Dar nu conteaza.
Asa, ca sa nu fie postarea asta degeaba, va las cateva linkuri cu niste prezentari destepte.
Filed under: Laid about opinions , activitate, dragoste, efort, evolutie, intoleranta, munca
… for you to turn something that exists into something that didn’t. – Robert Zimmerman on becoming a songwriter… or Robert Zimmerman on becoming Bob Dylan
